CULEGI CEEA CE SEMENI

 

       "Bună dimineaţa", spuse femeia în timp ce mergea spre omul care şedea pe jos.

       Omul, încet, s-a uitat în sus. Sigur această femeie era obişnuită cu cele mai fine lucruri în viaţă. Haina ei era nouă. Arăta ca şi cum niodată nu ar fi ratat vreuna din mesele zilei. Primul lui gând a fost că ea doreşte să râdă de el, ca mulţi alţii.

        "Lasă-mă în pace", mormăi el... Spre uimirea lui, femeia continua să stea în picioare. Ea zâmbea---şi dinţii ei albi dispuşi în rânduri orbitoare.

        "Ti-e foame?" intreba ea?

         "Nu", raspunse el sarcastic."Tocmai am sosit de la masa luată cu preşedintele. Acum, pleacă!"

Zâmbetul femeiii deveni şi mai deschis. Deodată, omul simţi o mână delicată sub braţull său.

         "Ce faci, doamnă?" întrebă omul supărat. "Am spus să mă laşi în pace".

Chiar atunci apăru un poliţist.

         "E vreo problemă, doamnă?" Întrebă el.

         "Nici o problemă, d-le" răspunse femeia. "Încerc doar să ridic acest om pe picioarele lui. Vreţi să mă ajutaţi?"
Poliţistul se scărpină în cap. "Acesta e bătrânul Jack. El tot dă târcoale pe aici de vreo doi ani. Ce vreţi cu el?"
          "Vezi restaurantul de acolo?" întrebă ea. "Am de gând să iau ceva de mâncare pentru el şi să-l scot din frigul ăsta pentru un timp."

          "Ai înebunit, doamnă?" s-a împotrivit omul fără adăpost. "Nu vreau să merg acolo." Atunci simţi mâini puternice apucându-i celălalt braţ şi  ridicându-l. "Dă-mi drumul, d-le ofiţer. N-am făcut nimic."
          "Ăsta e un lucru bun pentru tine, Jack" răspunse ofiţerul. "Nu sufla o vorbă."
În cele din urmă, cu oarecare dificultate, femeia şi ofiţerul de poliţie l-au dus pe Jack în restaurant şi l-au aşezat la o masă într-un colţ îndepărtat. Era cam la mijlocul dimineţii, aşa că majoritatea mulţimii de la micul dejun deja plecase şi masa de prânz nu sosise încă.
         Manager-ul  păşi în restaurant  şi se aşeză la masa lui. "Ce se întâmplă aici, ofiţer?" întrebă el. "Ce-i cu toate astea, omul acesta, e vreo problemă cu el?"
        "Această doamnă l-a adus aici ca să i se dea de mâncare," răspunse poliţistul.
"Nu aici!" răspunse managerul supărat. "Să ai o persoană ca aceasta aici, aduce nume rău afacerii noastre..."
Bătrânul Jack zâmbi cu un rânjet strâmb. "Vedeţi, doamnă. Eu v-am spus asta. Şi-acum daţi-mi voie să plec. Eu n-am vrut să vin aici încă de la început."
        Femeia se întoarse spre mangerul restaurantului şi zâmbi....... "Sir, vă este cunoscută firma bancară < Eddy şi Asociaţii > ceva mai jos pe stradă?"
       "Sgur că da", răspunse nerăbdător managerul. "Ei ţin una din întâlnirile săptămânale aici, într-una din sălile mele de banchet."
       "Şi câştigaţi o mulţime de bani procurând mâncare pentru aceste întâlniri săptămânale?"
       "Şi ce are asta de-a face cu d-voastră?"
       "Eu , sir, sunt Penelope Eddy, preşedinte şi CEO al companiei."
       "Oh."Femeia a zâmbit din nou.

       "Cred că asta schimbă lucrurile."

Ea s-a uitat la poliţist care proape că se sufoca din cauza unui chicot. "Vreţi să vă alăturaţi nouă la o cafea şi un prânz, d-le ofiţer?"
        "Nu, mulţumesc, d-nă," răspunse ofiţerul. "Sunt de serviciu."
         "Atunci poate ar merge o ceaşcă de cafea?"
         "Da, d-nă. Asta ar merge foarte bine."
 Managerul restaurantului s-a răsucit pe călcâie, "Am să vă aduc cafeaua chiar acum, d-le ofiţer."
Ofiţerul l-a privit cum se îndepărta. "Sigur l-aţi pus la punct" spuse el.
        "Nu asta a fost intenţia mea. Crezi sau nu, am un motiv pentru toate acestea."
Ea s-a aşezat la masa de vis-a-vis a oaspetelui ei uimit. Ea s-a uitat fix la el intenţionat.

        "Jack, îţi aminteşti de mine?"
Bătrânul Jack căută faţa ei cu ochii lui bătrâni, plini de ordori. "Cred că da - adică vreau să spun, îmi păreţi cunoscută."

        "Sunt poate un pic mai bătrână," spuse ea. "Poate chiar m-am împlinit faţă de zilele tinereţii mele când lucrai aici şi eu am intrat chiar pe uşa aceea, îngheţată şi flamândă."
        "Doamnă?" spuse ofiţerul încurcat. El nu putea crede că o femeie aşa magnific avansată putea vreodată să fi făcut foame.
        "Tocmai am terminat colegiul," începu femeia. "Venisem în oraş să caut un job, dar n-am găsit nimic. În cele din urmă am ajuns la ultimii mei cenţi şi tocmai fusesem aruncată din apartament.  Am umblat pe străzi zile întregi. Era februarie, mi-era frig şi aproape că muream de foame. Am văzut acest loc şi am intrat încercându-mi norocul să găsesc ceva de mâncare."
        Jack a aprins un zâmbet. "Acum imi amintesc," spuse el. "Eram în spatele tejghelei. Aţi venit şi m-aţi întrebat dacă aş putea lucra ceva ca să pot mânca. Am spus că asta este contrar politicii companiei."
       "Ştiu," continuă femeia. "atunci mi-ai făcut cel mai mare sandwich cu friptură de vită pe care eu l-am văzut vreodată, mi-ai dat o ceaşcă de cafea, şi mi-ai spus să merg într-o masă din colţ şi să-l savurez acolo. Mi-a fost teamă ca vei avea probleme... Apoi, când m-am uitat şi am văzut că ai pus preţul mâncării mele în casa de bani,  am ştiut că nu vor fi probleme."
        "Deci aţi început propria facere?" întrebă bătrânul Jack.
        "Am gasit un job chiar în dupămasa aceea. Am urcat în munca mea. În cele din urmă am început propria mea afacere, şi cu ajutorul Domnului am prosperat."

Ea şi-a deschis poşeta şi a scos un business card..

        "Când termini aici vreau să mergi la Mr. Lyons...El este directorul personalului companiei mele. Voi vorbi cu el şi desigur va găsi ceva să faci pe la birou." Ea zâmbi. "Cred că va putea chiar să găsească nişte fonduri ca să-ţi dea un mic avans  ca să-ţi poţi cumpăra nişte haine şi să găseşti un loc unde să stai până te pui pe picioare... Dacă ai nevoie vreodată de ceva, uşa mea este întotdeauna deschisă pentru tine."
Erau lacrimi în ochii bătrânului om.

         "Cum aş putea să vă mulţumesc?" spuse el.
         "Nu-mi mulţumi mie," răspunse femeia. "A lui Dumnezeu este lauda. Mulţumeşte-I lui Isus...... El M-a îndrumat spre tine."
          În afara restaurantului, ofiţerul şi femeia s-au oprit la intrare înainte să  meargă fiecare pe drumurile lor separate.
          "Mulţumesc pentru tot ajurorul, d-le ofiţer," spuse ea.
          "Dimpotrivă, Ms. Eddy," răspunse el. "Eu vă mulţumesc. Am văzut astăzi un miracol, ceva ce n-am să uit niciodată. Şi, şi vă mulţumesc pentru cafea."

         Dumnezeu poate schimba lucrurile pentru tine, ca ele să lucreze în favoarea ta.
         Dumnezeu închide uşi pe care omul nu le poate deschide şi Dumnezeu deschide uşi pe care nici un om nu le poate închide.

         Dacă ai nevoie de Dumnezeu şi vrei ca El să deschidă uşi pentru tine, fă voia Lui.

O gaseşti în Biblie.
         Să ai o zi binecuvântată şi adu-ţi aminte să fii şi tu o binecuvântare pentru alţii.